Umor despre iarnă, pagina 2
Deszăpezire (Iarna nu-i ca vara)
Ca-n palmă este strada
La noi, pe Porumbescu,
C-am curățat zăpada
Cu freza lui... Băsescu!
calambur epigramatic de Sorin Olariu (2 ianuarie 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Greier de toamnă târzie
Plimbă calul pe ogor,
Fluturând un tricolor.
- Sunt agricultor precoce,
Iarna nimeni nu mă-ntrece.
epigramă de Cristian Grecu
Adăugat de Cristian Grecu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autonivelare
Când iarna grea, perseverentă,
Covoare-așterne pe sub plopi,
E lumea mai inteligentă...
Căci proștii nu mai dau în gropi!
epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alesul nostru ne-a păcălit
A spus "iarna nu-i ca vara"
Și "Bă! Aici sunt banii voștri",
Iar noi, care iubim gargara,
Am crezut că... e de-ai noștri.
poezie de Paul Constantin (12 iulie 2010)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bucuriile zăpezii
La bulgari, când sunt ninsori
Către ei o să pornească,
Mulți români nerăbdători
Iarna să se bulgărească.
epigramă de Vasile Manole din Epigramei, cu toată dragostea (2018)
Adăugat de Vasile Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să râdem lună de lună - Noiembrie
Luna asta ne răsfețe
Frigul și... tranziția
Către iarna ce-o să-nghețe,
Sperăm, și... corupția!
epigramă de Gheorghe Gurău (februarie 2008)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșit de toamnă
Aștept zăpada iar să cadă,
Căci iarna iat-a și-nceput,
Se văd și oameni de zăpadă,
Că de nimic am tot văzut.
epigramă de Eugen Albu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unuia
Iarna vine, vara trece
Cu necazuri de tot felu'
Dar pe el îl lasă rece,
Că s-a instalat la Bellu!
epigramă de Florea Ștefănescu din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orientare profesională
Sunt meserii înfloritoare
Și-n timpul iernii pe răcoare:
Auto-tinichigeria,
Iar în spital ortopedia.
epigramă de Ștefan Marinescu din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarnă basarabeană
Ninge,-albind mizeria,
Bate viscolul în uși-
A venit Siberia!
După noi ori după... ruși?!
epigramă de Efim Tarlapan din Constelația Post-scriptum (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Umor despre iarnă, adresa este: