Umor despre iepuri, pagina 2
Poporan (patetic): Libertatea nu e un simplu concept... Este dreptul sfânt al neamului... Este dreptul inalienabil al națiunii de a fi ea însăși! Și chiar mai mult decât atât. (Scutură violent gratiile). Cetățeni! Rupeți lanțurile obișnuinței, sfărâmați-vă gratiile! Nici nu știți ce forțe nebănuite au iepurii de casă, când ajung la guvernare! (Scutură gratiile). Tiranilor! Jos jugul asupririi! (Cu patos). Lăsați poporul să se ridice spre avântate culmi! A sosit vremea schimbării! Oare voi nu auziți cum sună trâmbița libertății? (Sună telefonul de pe birou). Nu simțiți vântul primăverii cum suflă prin birouri? Credeți că mă tem de voi? De uniformele voastre cu ceaprazuri? (Privește derutat spre telefon). Eu nu cunosc frica! Pentru că eu sunt un martir al acestui neam! (Telefonul continuă să sune. Poporan își privește ceasul de la mână). Pentru bunăstarea poporului sunt gata să-mi sacrific liniștea și o parte însemnată din economii. (Tare). Și chiar viața, dacă este neapărată nevoie!...
replică din piesa de teatru Partidul Național al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Umor despre iepuri, adresa este: