Umor despre buget și țări
citate amuzante/comice despre buget și țări.
Reminiscențe
Din nord pân' la malul mării,
Unii puși să ne păzească
Stau cuminți, visează, cască,
Rumegând bugetul țării.
epigramă de Ion Bratu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Calul: Sărut mânuțele, distinsă doamnă! Vă reamintesc respectuos că sunt calul unui mare luptător pentru drepturile omului. Nu sunt o simplă vită de povară. Și apoi, vă mărturisesc: trebuie să umblu în două picioare. Anul acesta, de la bugetul central mi s-au repartizat numai două potcoave...
Făt-Frumos: Două potcoave, ai? Asta numai din vina acelor neisprăviți de la Isprăvnicie. Un cal serios primește două potcoave. Și asta, în țara în care puricii se potcovesc cu nouăzecișinouă de ocale de fier...
replici din piesa de teatru Pacea cu zmeii, scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Samson: Ascultați! (Scoate din buzunar o hârtie mototolită.) Iată ce-mi răspunde premierul: (Citește batjocoritor.) Votre Majeste! Îmi pare nespus de rău că, datorită agendei mele încărcate, nu pot da curs invitației de a face o vizită de lucru în Valea din Deal. Totuși, am trecut acest obiectiv pe lista de așteptare, alături de alte priorități istorice, cum ar fi Stejarul din Borzești, Umbra lui Mircea la Cozia și Cronica pictată de la Viena...
Arbore (cu furie): Nu vine la noi! Merge la Viena!
Samson: Tăcere! Un pic de respect! Sunt cuvintele premierului... (Citește mai departe, batjocoritor.) Voi face tot posibilul să vizitez acest important bazin electoral, probabil anul viitor, cu ocazia festivității de închidere a minei Dâlja. Am preferat să vă răspund în scris, pentru a lăsa o mărturie indubitabilă a bunelor mele intenții. Vorba romanilor: "Verba volant, scripta manent!". Vă trimit alăturat bugetul rectificat pe anul trecut. Vă rog să lucrați cu spor pentru că economia are mare nevoie de aer! Felicitări pentru locul secund ocupat de scaunul excelenței voastre în competiția națională. A bientot! Al dumneavoastră... indescifrabil...
replici din piesa de teatru Samson (Valea din Deal), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Umor despre buget și țări, adresa este: