fericire şi viaţă

Dintre toate pe care înţelepciunea le oferă pentru a face viaţa complet fericită, cea mai mare este, desigur, prietenia.

citat clasic din Epicur
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire conjugală

Al vieţii rost îmi este spornic,
Cu soaţa bine mă împac,
Iar căsnicia-i... un ceasornic,
Ea - tic, eu - tac; ea - tic, eu - tac...

calambur epigramatic de Teodor Capotă din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa la bloc

Fericit sunt de nesous,
De-asta-mi vine dor de ducă;
Mă inundă cel de sus
Iar zugravul... mă usucă.

epigramă de Nicolae Dărăbanţ din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cărările Olimpului

Uităm mereu, din fericire,
Trăindu-ne din viaţă partea,
Că-n drumul către nemurire
Mai este un obstacol: moartea.

epigramă de Mircea Trifu din Terapii de şoc (1997)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sens

În goana vieţii şi-a iubirii,
Din dragoste mereu ucisă,
Dădui de strada Fericirii
-Şi-un semn: "Oprirea interzisă".

epigramă de Marian Popescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta de a trăi nu înseamnă să menţinem şi să insistăm asupra unei anumite stări de fericire, ci să permitem ca fericirea să îşi schimbe forma fără să fie dezamăgită de schimbare, deoarece fericirea, asemeni unui copil, trebuie lăsată să crească.

citat din Charles Langbridge Morgan
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui vânător

Stingher, uitat în colţ retras,
De ani şi ani îl ţine huma;
Doar iepurii în care-a tras
Sunt fericiţi. Trăiesc şi-acuma!

epitaf epigramatic de Nicolae Badea din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar ce e o copilărie fericită...? O bunică generoasă, visuri de o viaţă, jocuri naive şi hazlii, un bunic blând, abecedarul, primele litere, iar mai apoi, o scrisoare pentru mamă, prietenii, zilele de vară când încerci să stai treaz şi să numeri stelele şi un loc în care ai voie să fii copil, să-ţi imaginezi o lume mai bună, să visezi cu ochii deschişi.

Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altruismul poate fi blestemul cel mai mare care se abate asupra ta. Altruismul nu este niciodată începutul în relaţiile interumane, cu atât mai mult în iubire. În iubire, dai din ce ai sau din ce eşti, ca să îl parafrazăm pe Arsenie Boca. Dar ce ai sau ce eşti vine din ceea ce îţi acorzi tu ţie. Mai simplu, prima oară acumulează tu ca să poţi să dai ceva. Adică fii egoist la început ca să îţi permiţi luxul mai târziu de a fi altruist. Fă-ţi lista cu ce vrei tu pentru tine. Şi pune-o în frunte ca toţi cei care te văd zilnic să ştie clar care îţi sunt priorităţile. Pişă-te pe nevoile altora până când ale tale nu sunt satisfăcute pentru că altfel o să te duci în mormânt tu şi îi tragi şi pe ceilalţi după tine într-un vârtej de reproşuri, răzbunări şi resentimente pentru că ţi-ai cheltuit viaţa încercând să îi faci pe alţii fericiţi doar ca să constaţi că ai încercat să hrăneşti un sac fără fund. Prima oară, fiecare e responsabil de nevoile lui. Fă orice e posibil ca să fii fericit. Apoi, poate vei avea şansa să şi dai din ceea ce ai. Din iubirea ta, din timpul tău, din abundenţa ta materială sau spirituală. Prima oara eşti tu. Cine spune altceva vrea să obţină ceva de la tine şi nu ştie cum decât încercând să te facă să te simţi vinovat invocând altruismul. Adică fii tu altruist, că egoistul din mine vrea ce ai tu.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepoţii

În viaţa mea, nicicând n-aş fi crezut
Că am să fiu vreodată fericit
De-ai mei copii pe care i-am făcut,
Pân' ce nepoţii-n lume s-au ivit,

Căci de ai mei băieţi ce-au tot crescut
Zi după zi, fi'nd veşnic ocupat,
Abia acum, când anii au trecut,
Realizez că nu m-am bucurat,

Dar de nepoţi, adică nepoţei,
Când vin la noi mereu sunt bucuros,
De cum apar şi-n braţe-mi sar toţi trei,
Şi cerul pare mult mai luminos!

Iar mai apoi devin chiar exaltat,
Când facem câte-o boacănă, belea...
Nici vorbă... cum pe vremi eram blamat,
Nevastă-mea de mine să se ia!

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!