Umor despre noapte și ploaie
citate amuzante/comice despre noapte și ploaie.
Ploaia
Ploaia răpăie pe casă,
Fulgere se văd pe cer,
Noaptea tot mai grea se lasă,
Câinii urlă a mister.
De nimic nu mai îmi pasă,
Totul pare efemer;
Ploaia răpăie pe casă,
Fulgere se văd pe cer.
Atmosfera mă apasă,
Nu mi-e teamă, însă sper
S-o destind c-o Tămâioasă
Scoasă de la frigider.
Ploaia răpăie pe casă.
poezie de Mitică Ion din Șah etern (2007)
Adăugat de Mitică Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de vacanță
Câte doruri de vacanță
Îmi cutreieră prin fibre
Că mă scad din echilibre
Vag, în fiecare stanță
Și când nu mai pot să mi le
Cenzurez și le reprim,
Ploi subtile mă deprim
Multe nopți întregi și zile
O vacanță plânsă-ntruna
Cum tânjești dup-o iubire
Ce-a trecut în amintire
Și se pierde-ncet ca runa
Când vă văd cu sacu-n spate
Și cu bronzul pe obraz
Moare-n mine de necaz,
Un dușman, de sănătate
poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lalele
Lalele cu dor de iubit,
În brațe mă strâng copleșit,
Privirea lor caldă de mai
Sărutul tău aprig mai vor să mi-l dai...
Lalele fierbinți ale nopților tei,
Cu buze de rouă-mi aprind dulci scântei,
Mai fură-mi iubite, acum dacă vrei
Mireasma, parfumul, tăcutelor seri,
Du-mă de brațe tăcut, nu-mi vorbi,
Mai dulce-i o șoaptă, acum de-ai rosti,
Lasă-mă-n gând și du-ma departe,
Lalelele știu ale noastre cântece toate,
Du-mă cu tine prin nori fără ploi,
Ascunde-mi tristețea, să fuga de noi,
Te vreau lângă mine, mai mult decât azi
Te vreau sărutări să-mi mai scrii pe obraz
Hai, vino-acum până stelele dorm,
Vino și fugi cu al meu freamăt de dor,
Seară de seară la poarta de cer
Cocorii s-asculte tacutul mister,
[...] Citește tot
poezie de Amalia Simona Pantea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răscruce
Iată locul dintre nicăieri și niciodată
Răscrucea vieții mele
unde niciun drum nu se oprește
Iată eu îți prezint trecutul
Negru cu ochi albaștrii de oțel - ura
Biciul tremură încă în mâna sa crispată
Vezi, el calcă în picioare
toate visurile mele de libertate
el îmi ară măruntaiele semănând grânele violenței
Vezi, el destramă copilăria mea, Africa mea pierdută pentru totdeauna
Vezi, ura îi mănâncă inima, se crede atotputernic
Iată-l îndreptându-se spre noaptea refuzului meu
El mi-a violat cerul
Și ploaia sfâșiată ce stropește pământul
Roșu este sângele său roșu asemenea iadului nebuniei
Și iat-o pe bunica tremurând
de frigul urii incredibile
Neagră ca noaptea cea mai lungă
Sclava din mine ascultă tobele
[...] Citește tot
poezie de Nicole Cage-Florentiny (august 1999)
Adăugat de Marinela Barabula
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vorba aia
La numai 15 anișori,
Aveam o creștere aleasă.
În pension făceam furori,
Dar eram tare rușinoasă.
Și când cu Nicușor vorbeam,
Mi-ardeau obrajii ca văpaia...
Țiu minte, cât de mult roșeam,
Când îmi spunea de vorba aia.
Într-o duminică, fiind cald
Și cum văzduhul sta să fiarbă,
M-am dus la gârlă să mă scald,
Și mi-am pus hainele pe iarbă.
Dar Nicușor sta-n iarbă strâns
Și mă privea cum făceam baia,
Mi-a fost rușine și am plâns,
Fiindcă-mi văzuse vorba aia.
Prin Cișmigiu, cu pas grăbit,
De la pension mergeam spre casă
[...] Citește tot
poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Dă, Doaaamne!
Ce-o să fie o să fie
O să fie o bogăție
Cu n-a fost și nu mai este
Decât numai în poveste
O să fie un bairam
Ca-n sânul lui Avram
Și de sus, măi, tam nesam
O să plouă cu salam
Dă, Doaaamne!
Ce-o să fie ce-o să fie
Strașnică minunăție
Din fântâni va curge bere
Numai lapte și cu miere
Pe ogoarele golane
O să crească macaroane
Și pe oricare maidan
O să calci pe parmezan
Dă, Doaaamne!
[...] Citește tot
poezie satirică de Constantin Tănase
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prințul Miorlau
Într-o împărăție cam ploioasă,
trăiau un împărat și-o împărăteasă
ce-aveau, cum se cuvine, și un prinț,
singur la părinți.
Prințul era de șase anișori
și miorlăia din noapte până-n zori.
În loc de "vreau!" spunea "miorlau!"
și tot "miorlau!" pentru "nu vreau!"
(- N-am înțeles! veți spune voi.
Ce-i ăsta, prinț? Sau e pisoi?
Te rugăm să nu-ți urmezi povestea
până nu ne lămurești acestea.
- Răbdare, dragii mei copii,
și singuri vă veți lămuri.)
Deci, cum spuneam, cu prințul miorlăit
deloc nu era lesne de trăit.
Când i se aduceau bomboane
el miorlăia că vrea baloane;
[...] Citește tot
poezie pentru copii de Nina Cassian
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Pentru a recomanda secțiunea cu Umor despre noapte și ploaie, adresa este: